Ieri, alături de mai mulți cetățeni, am rămas consternat de anularea trecerii de pietoni de pe Kogalniceanu, colț cu Maior Pastia. Este anulată cu smoală peste dungile de vopsea. Nu tu anunț cu ”scuze pentru disconfortul creat”, nu tu ”pregătiți bani de coroană sau cel puțin de amendă” că treceți pe unde nu e voie, nimic!

Nu mai spun că pentru a trece din această parte (pct A. - dinspre Cuza) pe cealaltă parte (pct B - înspre B-dul Unirii) ai două opțiuni, două trasee, vizibile în fotografia de mai jos.

Altfel spus, după ce mai mulți șoferi i-au spus domnului Primar Misăilă că e foarte greu de circulat prin oraș, primarul le-a luat pietonilor nu doar timpii de la semafor, unde pietonii stau minute în șir (nici la București, Cluj, Iași, Brașov, Timișoara nu se stă atâta), ci de acum i-a lăsat și fără treceri de pietoni, pentru trasee accesibile si rapide. Pentru sănătatea noastră, Dl. Misăilă ne face să umblăm mai mult decat am avea nevoie. Să-i dea Dumnezeu sănătate dlui Misăila, pe cât bine ne face el nouă!
Dacă credeați că e un caz singular, vă înșelați. Dacă mergi spre sud, ai să constați că de la intersecția cu Saligny si până la inimaginabila capodoperă a urbanismului din Focșani, sensul giratoriu de încurcare a circulatiei spre și dinspre Golești, pietonii nu pot circula pe partea dreaptă pe trotuar. E pistă de biciclete cu două sensuri pe tot trotuarul. Este noaptea minții. Să ne așteptăm că va sta poliția ginerelui - tocmai a primit 11 milioane lei cadou de la tata socru - la pândă să amendeze pietonii? Săracii pietoni, coboară din autobuz direct pe pista de biciclete. Te ia un biciclist pe sus! Ce faci? Cine e de vină? Pietonul? Nu poate zbura. Biciclistul? Marcajul spune că are dreptul să circule pe acolo. Deși solutia normală este share-ul între pieton și biciclist, Primarul a ales - în incompetența-i deja consacrată - sens unic si pentru pietoni. Dar are consilieri, avem 2 viceprimari si ei cu consilieri, avem city manager, ma rog, un depășit notoriu, dar ia 20.000 lei salariu și are și el consilieri. Plătim o seamă de incompetenți ca să ne riscăm viața și să ne pierdem timpul în trafic. Vezi în video de mai jos cum arată circulația pe Independenței spre Obor, zilnic...
...și vezi în următorul video că locala ginerelui nu merge să fluidizeze traficul, ci stă la pândă să dea amenzi.
O poliție locală abuzivă, care habar nu are ce spune legea 155, la baza căreia stă necesitatea unor angajați care să asigure norme sigure și confortabile de trai pentru cetățean. Este suficient să citești doar art 1, pct 1 și 2, ca să înțelegi ce menire are poliția locală și cât de contrastantă este legea cu cei care, în loc s-o respecte în litera și spiritul ei, o ignoră și abuzează de haina cu care această lege îi îmbracă, făcând abuz tocmai impotriva cetățenilor.
Art. 1.(1) Poliţia locală se înfiinţează în scopul exercitării atribuţiilor privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor...(2) Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor: legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii şi proporţionalităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţii, imparţialităţii şi nediscriminării.
După ce citești asta și compari cu realitatea, doar fără reacție nu poți rămâne. Fie ești consternat, fie râzi, dar e (evident) râsu' plânsu'!
Ar mai fi multe exemple, dar mai amintesc doar un trotuar de 2.5m inutil dar care a luat minim un metru din strada care duce în spatele blocului meu (stradă pentru care nu sunt bani de finalizare dar se încep alte lucrări), un semafor de bicilete care este roșu când nu sunt pietoni la trecere, dar e verde când sunt, iar traseul dă direct în zona de așteptare la trecerea dinspre centru spre finanțe...
...un marcaj încă neactualizat la ieșirea (sens unic) de pe Tomis în Unirea Principatelor, unde și azi marcajul este de intrare pe strada Tomis, cu săgeți de direcționare și multe altele. Toate pe fondul unei sistematizări - ferească Domnul! - și a unor sisteme inteligente, despre care aflăm că după 8 luni încă nu au învățat comportamentul participanților la trafic. Totuși, avem speranțe față de sensul din Obor care este sută la sută inteligență umană, sau mai degrabă lipsa ei!
Acum, dincolo de incompetenta Dlui Misăilă și a servicului Urbanism stă incompetența ginerelui d-lui Misăilă, șef la Poliția Locală și - deloc fericită situația - servilismul Poliției rutiere care aprobă asemenea anomalii. Atenție, din respect pentru anii de școală în școala de agenți sau în academie, nu am spus incompetență, deși dacă aprobi așa ceva, sunt mari semne de întrebare. Dar am spus servilism, căci nu văd niciun alt motiv pentru care te-ai preface că nu vezi sau știi că aceste reguli bizare și haotice sunt nu doar semne de lipsă de minte ci și premise de accidente, ca să nu mai spun de cheltuirea timpului personal din cauza unor inepții administrative.
Cu toate acestea, ședința de azi de Consiliu Local, o ședință în care secretarul general al primăriei trebuia să dea citire și plângerii prealabile pe care am făcut-o eu, nu doar contestației dlui Dumitru, a durat doar 34 de minute, ca și cum orașul e super bine, nu avem de discutat probleme, de luat decizii reale, nu doar premise de cheltuieli pe...
Un maraton real de aprobare fără cusur a unor necesități ale primarului, care, printre altele, a bugetat 2500 lei pentru legitimații de aleși. Deci, aleși sunt primarul și consilierii, 22 de oameni. Rezultă 113,64 lei legitimația. O fi din platină, din titan? Doamne cum sună, dar Doamne cum îl mai rabdă orașul? Oare le va face pușcăriașa de la Buzău, cea cu 500 euro încasați pentru știrea cum că Primarul a făcut un ou cu 2500 de trandafiri? Pot oricând să demonstrez că pe suprafața acelui ou nu poți îngloba 2500 de trandafiri, dar și dacă ai putea, e mai mare rușinea că ai dat mai mult pe ei decât pe ajutoarele pentru nevoiași.
Și ca să închei în nota ultimului enunț de mai sus, domnule Misăilă, la cum vă satisfaceți dumneavoastră nevoile prin bugetul local, funcția și privilegiile ce derivă din aceasta, constat cu tristețe că inclusiv din punct de vedere sufletesc, sunteți nevoiașul orașului.
Iar dacă tu, cetățene al Focșaniului, oricine ai fi tu, stai în continuare pasiv, în curând, vei fi doar un rural, așa cum și-a dorit Marian Oprișan pentru a-ți putea folosi taxele, așa cum face continuatorul acestei politici, Misăilă Cristi Valentin.
Focșani, pax vobiscum!

