A fușeri înseamnă a răscoli sau a face un lucru de mântuială. Fușereala este cuvântul de ordine reprezentativ pentru Primarul Misăilă și – din nefericire – pentru primăria Focșani. E lesne de înțeles, simțim cu toții, zi de zi, că orașul este de-a dreptul răscolit. Orașul, prin felul în care arată, este dovada clară a lucrului de mântuială, a fușeritului urban. De fapt nu știu de ce am folosit urban, căci am senzația că acest individ, primarul Misăilă, după idioțenia din capul său, ”decât codaș la oraș, mai bine fruntaș la sat”, a decimat orașul, ducându-l vertiginos spre calificativul de ... sat. Le cer scuze focșănenilor, este departe de mine gândul de a-i jigni, mi-am declarat admirația față de ei de șase ani încoace, dar orașul începe să arate mai rău ca un sat. Și mă explic.
În 2018, pe 1 iunie, am cunoscut-o pe Carmen Ion și am decis împreună că ideile ei educaționale năstrușnice, cu ceva din know-how-ul meu, ar putea duce proiectele sale la un alt nivel. Evident, când românii aud de Focșani, știu de Vrancea lui Marian Oprișan, și nu de bine. Eu mai știam și de istorica Unire dar tot nu era o diferență majoră de abordare față de medie. I-am spus atunci că sunt impresionat că dintr-o zonă despre care știrile mai degrabă produc frisoane, s-a născut un proiect precum Boovie. A fost nu doar modestă, spunând că fără năravul pozitiv al elevilor, Boovie ar fi rămas doar o idee, sau că lansarea la apă ar fi fost mult întârziată, dar a fost și cumva nostalgică și în același timp fermă. O fermitate rațională, calmă, echilibrată, dar acolo, prezentă: ”Focșani e un loc fain și cald și bun!” Am înțeles atunci că trebuie să aflu astea de la fața locului.
La o lună distanță, seara târziu, intram în Focșani. De pe Mărășești la dreapta, pe Independenței și după vreo sută de metri, într-o parcare, pe dreapta, Carmen parcase în așa fel încât profitând de felul în care era organizată parcarea să încapă ambele mașini, a ei și a mea. Am coborât din mașină ca omul după 7 ore de condus de la Cluj, să-mi întind picioarele și mâinile, să mă destind. Am regăsit din câteva priviri un mic rai. Nu exagerez! Un bulevard cu două benzi pe sens, cu parcări printre copaci, cu mulți copaci, cu triunghiuri cu verdeață între bordurile ce delimitau parcarea, cu spațiu verde in fata blocurilor delimitat de gard viu, flancat de gărdulețe ce împrejmuiau o masa și două bănci sub o cupola arcuită cu viță de vie. Spuneți-mi, am exagerat? Vă spun eu, deloc.
A doua zi, Carmen s-a dus la școală iar eu mi-am inventat pretexte să ies în oraș. L-am bătut în sus și-n jos, în dreapta și-n stânga. Independenței continua în aceeași notă, cu o senzație de libertate asigurată de lipsa semafoarelor și prezența sensurilor giratorii. Treceam de ceea ce mai târziu aveam să aflu că se numea La Ceasul Rău și descopeream bulevardul Unirii. În continuare copaci. Părea cochetă zona de piatră cubică. Fabulos brâul de granit cu versurile Horei Unirii incrustate metalic și delimitând Moldova de Muntenia. Am descoperit o Piață a Unirii flancată de toată administrația orașului și de Ateneu, o clădire istorică. Am luat-o la stânga pe Pastia și apoi pe Cuza. La intersecție am văzut un drum la dreapta, cu un copac imens peste stația de autobuz. O imagine fantastică. Eu am luat-o la stânga și am trecut pe lângă cea mai frumoasă statuie a Libertății, iar vis-a-vis de ea o clădire cât un conac despre care aveam să aflu că e fostul tribunal, acum muzeu. Dacă virezi acolo la stânga poți ajunge la o casă de cultură cu un potențial major și o parcare maaare lângă ea, dar la fel de bine poți să te oprești la câteva localuri pe străduța ce iese la Teatru, și unde curând avea să mă scoată Carmen, la Casa Vrânceană și la Corso, de care m-am lipit căci am descoperit acolo mereu zâmbete și voie bună. Atunci însă nu am virat nicăieri, nici la stânga și nici la dreapta, unde mai târziu descopeream spitalul militar cu medici destoinici dar și o altă zonă plăcută vederii, mișto organizată ca circulație. Am continuat drumul pe Cuza. Părea la prima vedere că am dat și de o zona mai ”beton” în sensul ca scăzuse nivelul de verdeață, dar după intersecția de la teatru, am regăsit-o. Am spus din nou la Teatru? Acel Teatru unic? A doua clădire construită de un Pastia și dăruite orașului, oraș care, mai tărziu, din păcate, a asistat la stingerea maiorului Pastia în sărăcie și foame... Dar clădirea aceea e de patrimoniu, iar câteva zeci de metri mai jos, e fosta Prefectură, o clădire imensă, impunătoare, frumoasăăăă!!! Evident că detaliile le-am aflat mai târziu, dar de dragul de a înțelege cât de mult apreciez acest oraș, vi le povestesc așa în cadrul primei mele vizite aici. Nu am luat-o la stânga unde este clădirea impunătoare a Colegiului Unirea ci am continuat așadar pe Cuza și am descoperit iar copaci și clădiri specifice zonei, clădiri ce trădează o istorie a orașului, e drept, și clădiri fantastice despre care aveam să aflu că sunt în paragină cu bună știință și voie a autorităților. Dar hei, nimeni nu e perfect și problematica urbană și administrativă e vastă. M-am întors pe Mărășești , tot flancat de copaci până la giratoriul de la Obor și de-acolo țup în parcare și la etajul trei. Avea să vină Carmen și eu nu țopăiam – cum îi place ei să spună – dar eram efervescent. Eram atât de plăcut impresionat de Focșani.
Curând aveam să cunosc mai mulți oameni dar pe care nu-i voi enumera căci devoalând vreo relație de amiciție sau prietenie cu ei, îi expun oprobiului și amenințărilor venite de la conducătorul iubit al orașului, care după modelul pantofarului împușcat de șeful său, Iliescu, în Decembrie 89, știe una și bună: ”Cine nu e cu mine, e împotriva mea!”. Acești oameni au întregit imaginea celor spuse de Carmen: ”Focșani e un loc fain și cald și bun!”.
Au trecut 6 ani și orașul este acum o umbră a ceea ce era în 2018. Independenței a fost devastat și distrus. Au fost șterse peste 200 de locuri de parcare în locul cărora a apărut un scuar ce ar trebui să aibă iarbă, dar nu are, sau are buruieni. Împopoțonat cu 16 semafoare la o intersecție și sunt vreo cinci. Pe mâna aceluiași primar și a unei găști de îmbuibați, de drogați de putere. E drept, cu largul sprijin al unor locuitori, care ar putea să se alăture demersurilor mele pur cetățenești, dar le e teamă, imi atrag constant atenția că s-ar putea s-o pățesc. Și m-am convins. Am reclamat la IGPR poliția rutieră că nu face nimic în sprijinul traficului, după ce făcusem 24 de minute de la Ceasul Rău până dincolo de trecerea de pietoni de pe b-dul Unirii. După patru zile am fost înjurat de mama focului de pe un număr ascuns, citez ”ești tare-n clanță, hăi!” Ați constatat cât de tare m-a speriat, da? În anul de grație 2025, e posibil ca cetățenii unui oraș reședință de județ să se teamă pentru ei dacă-și spun opinia? Dacă cer transparență? Groaznic! Esta asta oare încrederea în Poliția Vrancea, Jandarmeria Vrancea și instanțele judecătorești? Vă încurajez pe toți să-mi urmați calea! IGPR va fi azi din nou semnalată pe două chestiuni grave, care afectează siguranța cetățenilor.
Acum că v-am explicat cum am ajuns aici și mai ales cum am ajuns să îndrăgesc acest oraș, să revenim la fușereală.
Nu e întâmplător că fac această comparație, care e exagerată din punct de vedere al urmărilor, dar are la bază fușereala. Corupția! Corupția care ucide sau atentează la viața de zi cu zi!
În 2006, ploile torențiale au dus la mai multe situații catastrofale, în mai multe zone din țară, dar eu mă voi referi la una pe care am cunoscut-o direct. La Târlișua, în județul Bistrița. Plecam atunci de la Cluj, cu mașina de la firma noastră, ducând pachete de mâncare și diverse bunuri pentru sinistrați. Am oprit pe marginea drumului de câteva ori pentru a cumpăra toți morcovii și legumele la vânzare pe la porți căci – și aveam să descoperim la fața locului - era mare nevoie de ele, puhoiul distrusese tot. Am văzut un camion de 16 tone cu roțile în sus. Am văzut urmele apelor pe case sus, sub streașină. M-au șocat două lucruri. Un bărbat stătea pe un cap de pod și plângea. Sătenii i-au povestit că apa i-a smuls soției lui din mână fetița, iar femeia s-a aruncat în puhoi s-o salveze. Era ultima dată când cineva le-a mai văzut. Al doilea lucru este deznădejedea ce m-a cuprins când, întrebând unde este un loc amenajat să lăsăm spre distribuire ceea ce noi adusesem, oamenii ne-au rugat să facem noi efortul de a împărți pe unde știm și putem ajutoarele căci primarul primise camioane de ajutoare pe care le-a dus undeva la o casă a lui și de acolo duse au fost. Oamenii spun multe, fără dovezi nu putem face acuze, dar există o chestie care spune multe de la sine. Declarațiile și mărturiile sătenilor au fost relevante: nu apa ne-a ucis ci lemnele și mizeria. Ca să înțelegeți, apa în coborârea ei la vale, a adunat tot ce era prin pădure și s-a format un amalgam de apă, pământ și lemne sau ce s-o mai fi găsit pe acolo, amalgam care a devenit atât de puternic precum am descris mai sus. Aruncați o privire. (sursa Youtube, Pop Cornel-VSD)
Veți întreba care este motivul pentru care am povestit asta. E simplu. Acea pădure trebuia curățată dar ea a ajuns mijloc de îmbogățire pentru unii, era teren interzis pentru oamenii care probabil ar fi adunat de lemne de foc tot ce era pe acolo. Dar nu, Erau tartori care nu permiteau asta. Și iată unde s-a ajuns. Vă mai amintiți de PSD-istul Roman care amenința în pădurile Vrancei niște tineri și îi înjura ca la ușa cortului că nu au ce căuta pe acolo? Aflați că și primarul acelor vremuri la Târlișua era tot PSD. Stiți deja că și primarul actual al Focșaniului este tot PSD. Același partid, aceleași apucături de baroni, aceeași cheltuire a banilor pe lucruri și lucrări făcute prost, FUȘERITE!
Așa s-a ajuns la situația limită de ieri din Focșani. Proiecte fușerite. Punere fușerită in practică a proiectelor. Comunicare cu cetățenii deloc, nici măcar fușerită, căci suntem câțiva care atragem permanent atenția asupra unor nereguli, dar în zadar. Se votează de către PSD tăcerea noastră. Întreținerea orașului, fușereală. Bani grei cheltuiți pe rezultate vizibile doar negativ. Organizare și strategie – FUȘEREALĂ!
Domnule Cristi Valentin Misăilă, acesta ar fi un moment să vă dați demisia, împreună cu city managerul și cei doi viceprimari. Împreună cu votanții de partid din consiliul local. Dați dovadă de bun simț și admiteți că ați eșuat. Ca să înțelegeți și dvs și oamenii că nu mai e loc de asemenea apucături și fușereală în orașul Focșani, vă invit pe dvs să comparați siteul primăriei cu cel de la Târlișua. Sper să vi se facă rușine! Oamenii din Târlișua sunt ca și cei din Focșani, OAMENI! LA Galați anul trecut au fost localnici și pompieri din Târlișua să ajute sinistrații, căci ei știu ce înseamnă necazul, durerea, lipsa! Dumneavoastră nu știți! Nu aveți pic de empatie, sunteți într-o fugă pe cheltuială și după imagine. Să vă fie rușine!
Dincolo de felul negândit al scurgerii apelor după ploaie, ieri apele au adunat pe gurile de canal toată mizeria lăsată de firmele plătite gras, sau de serviciile publice cu conduceri plătite gras. Las o imagine cât o mie de cuvinte. Iar pe voi vă îndemn să vă uitați la site-ul primăriei Focșani si mai apoi, nu la cel al Clujului, ci doar la cel al primăriei comunei Târlișua. Nu știu dacă să vă spun să râdeți, căci e de plâns. Azi, 5 iunie la această oră, încă nu sunt făcute publice cheltuielile pe aprilie. Iar acest trend de întârziere a apărut de când vorbim despre paranghelia cheltuielilor primarului!
Aștept ca cetățenii să-mi scrie în privat și să ne organizăm pentru salvarea orașului nostru, Focșani.